Povestea lor...

Mergeau unul lângă altul. Fără să se privească. Ea cu ochii în pământ. El - privind înainte. Mereu înainte.

Mergeau pe același drum. Fără să se atingă. Fiecare pas - al ei - urma unui pas - al lui. Fiecare bătaie a inimii lui îngâna, aproape pierdut, bătaia inimii ei ce tocmai a trecut.

Mergeau pe același drum. Unul lângă altul. Fără să-și fi auzit vreodată, unul altuia, glasul. Poate că nici nu și-au dorit asta. Ori poate nu au știut cum să o facă.

Mergeau împreună spre același loc pe care îl lăsaseră de mult în urmă. Au trecut pe lângă el neștiind că este locul pe care îl căutau. Ar fi fost suficient ca ea să privească spre el. El - să o prindă de mână. Și să-și asculte unul altuia glasul, fără ca vreunul dintre ei să fi spus vreun cuvânt.

Unul lângă altul. Pe același drum. Ea - cu singurătatea ei. El - cu singurătatea lui. Amândoi - singuri. Nicăieri de singuri.

Dulceața de vișine

Crezând că fericirea mea depinde de lucrurile din jurul meu, de locul în care mă aflu, de vremea de afară sau
de alții - am alergat, stingheră, după ea și m-am pierdut de mine. Am ajuns să nu știu cine sunt, ce vreau și ce caut
în viața mea.
Azi mă opresc din alergat sperând să mă reîntâlnesc cu mine, în stări și gânduri în care nu credeam că am loc.
Azi nu mai caut fericirea. Aștept să mă întâlnească...
Am învățat să privesc viața - nu ca pe o luptă, nu ca pe un labirint, o ghicitoare sau un bilet de loterie.
Viața - e un ... borcan cu dulceață de vișine. Și încep să o trăiesc, linguriță cu linguriță, bucurându-mă de aromele ei
dulci-acrișoare - amestecul perfect de lacrimi și zâmbete.

Like