Respect!

         ... Se întâmplă din nou să vorbim într-o zi, despre oameni ce nu mai sunt, mai mult decât am făcut-o atunci când erau printre noi ...

         Am fi putut să o cunoaștem pe Aura atunci când pașii ei prin viață, lupta și ambiția și altruismul și dăruirea și blândețea, copilul frumos și femeia puternică din ea - puteau să fie modele pentru mulți dintre noi. Numai că, astfel de modele nu vând, nu cresc rating-ul, nu aduc în viețile noastre pustiite de orice valori, senzaționalul!

         A trebuit să plece, mult prea devreme, îngrozitor de nedrept - pentru ca numele ei să-și facă loc în pagini de ziar și emisiuni tv. În ce ne-a transformat "criza" asta din care nu putem sau nu știm sau nu vrem să ieșim? Criza din sufletele noastre împietrite, triste, încarcerate în ambiții false și țeluri fără sens. Criza de adevărate modele și valori.

         ... Și se vor face iar anchete și iar comisii și iar vină și vinovați, reproșuri și regrete ce vin iar prea târziu ... Revolta se va stinge în spatele unor promisiuni ce se vor stinge și ele... Și noi toți vom uita. Până data viitoare...

         Îmi vin în minte o grămadă de gânduri ce se transformă trist în cuvinte care se plâng, nu se vorbesc...

       ...Drum lin printre stele, copil frumos!

       ... Respect!

        

Zero-uri pentru o minune...

          "Minunile se întâmplă în fiecare zi. Azi a venit pe lume nepoțelul meu, Gabriel Andrei. Să crești mare, pui mic! Cuca te iubește!"

           Asta posta, cu puțin timp în urmă, pe "pagina de socializare" , cineva foarte drag mie...

           Toată bucuria și speranța și dragostea pe care o astfel de minune le aduce cu ea s-au transformat, în doar câteva zile, în revoltă și indignare și durere și deznădejde și neputință și iarăși revoltă și iarăși neputință.

           Gabriel Andrei e bolnăvior și inimioara lui - nu are nevoie de o minune ca să poată bate cu putere. Pentru ca el să crească mare, să învețe ce sunt cuvintele, de ce iubim stelele, spre ce curg lacrimile, de ce rând copiii, de unde vin - noaptea - visele, de ce le alungă lumina - nu este nevoie de o minune. Ci de ...omenie.

           Dar cum să le spui părinților lui că...e criză? Pentru că cineva trebuie să le spună...E criză, oameni buni și...nu în buzunare! E criză în sufletele noastre. Suflete împietrite de graba cu care trecem unii pe lângă alții, preocupați de propriile nevoi, de propriile dorințe, de propriile mofturi... Călcăm în picioare tot ceea ce ar trebui să ne definească , tot ceea ce ne îndreptățea, cândva, să spunem despre noi că suntem "ființe superioare"...

           Citând din memorie o definiție din dicționar, omul ar trebui să fie o ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență, poziție verticală a corpului, mâini libere și apte de a efectua mișcări fine, creierul deosebit de dezvoltat... (Asta dacă nu a născocit cineva între timp o definiție adaptată zilelor noastre...Una mai..."trendy"... Poate au schimbat și cuvântul... Sau, poate l-au scos de tot din dicționar...).

          

http://www.youtube.com/watch?v=o0O05TVopwY

           Nu mai am timp să plâng cuvinte fără sens... Viața lui Andrei - se va măsura în zile sau ani în funcție de zero-urile adăugate de părinții lui încercării disperate de a defini (aici cu sensul de a contura, de a scoate în evidență) omenia, în suflete demult împietrite.

          

           

Actori fără diplomă

            Ne prefacem că suntem. Ne prefacem că știm. Ne prefacem că vrem. Ne prefacem că râdem. Și că luptăm. Ne prefacem că simțim. Ne prefacem că vorbim. Ne prefacem că ascultăm. Hmm...și că înțelegem. Ne prefacem că iubim. Ne prefacem că toate astea ne fac fericiți.

            Și uităm să trăim. Uităm să învățăm.Uităm să ne bucurăm. Uităm să dăruim. Și să mulțumim. Uităm cum se plânge. Uităm când se tace. Uităm să așteptăm. Uităm să mai credem. Nu știm să sperăm. Nu înțelegem cuvintele. Nu privim stelele. 

            Suntem actori fără diplomă ai unei vieți despre care cuvintele n-ar trebui să plângă. Ci să vorbească.

            Eu?!

            Uneori cred. Uneori vreau. Uneori simt. Uneori lupt. Uneori râd. Uneori plec. Uneori tac. Uneori strig. Uneori aștept. Uneori iert. Uneori uit. Uneori cad. Uneori pierd. Uneori plâng. Uneori pot. Uneori alerg. Uneori iubesc. Uneori renunț. Câteodată mă vezi! 

Un an nou. Și ce?

            An după an, viața noastră - e despre oameni sau locuri. Despre cât am iubit sau nu, despre cât am primit ori am dăruit, despre cât de fericiți am fost, despre cât am plâns. Viața noastră e despre renunțări ori plecări, despre ambiții și idealuri, despre boli, eșecuri, vină sau vinovați.

            Tristeți pe care cuvintele nu le pot spune mă vor lega mereu de anul ce tocmai s-a sfârșit.

            Mi-am șters de pe obraz lacrimi mai vechi și mi-am făcut planuri - pe care apoi nu le-am respectat, am născocit vise - în care am încetat să cred mai tâziu; mi-am dorit să iubesc - dar am greșit iubind și am dezamăgit iubind și am pierdut iubind mai mult decât am pierdut simțind sau făcând orice altceva.

            Nu am învățat să tac, nu am știut să ascult, nu am reușit să păstrez ziua de mâine neîntinată de regrete - de cele mai multe ori târzii, mult prea târzii...

            Acum nu mai fac planuri. Ce dacă începe un nou an?!  La final - voi aduna aceleași tristeți despre care cuvintele mele știu doar să plângă...nu să vorbească.

            Vreau doar să trăiesc fiecare zi și pentru un mâine ce s-ar putea să nu mai vină.

            PS - Nu, viața mea - nu e despre oameni sau locuri. Nu e despre cât am iubit sau nu, despre cât am primit ori am dăruit, despre cât de fericită am fost, despre cât am plâns. Viața mea nu e despre renunțări ori plecări, despre ambiții și idealuri, despre boli, eșecuri, vină sau vinovați. Viața mea e despre drumuri.     

            Drumuri de demult. Drumuri de departe. Drumuri uitate. Drumuri greșite. Drumuri dorite. Drumuri alese. Neînțelese. Drumuri ferite. Drumuri ocolite. Drumuri plănuite. Drumuri înfundate. Drumuri negăsite. Drumuri spre mine. Spre nicăieri. De niciunde.