Ele

           Azi - cuvintele mele nu se vor plânge. Se vor auzi clar și răspicat. Pentru că poartă în ele atât de multă iubire, recunoștință, admirație, dor - emoții amestecate printre gânduri dezordonate pe care încerc să le așez cuminți, în ungherele sufletului. Azi, ele - cuvintele - vor fi despre ele - femeile din viața mea.

           Mămica mea. Cel mai drag chip. Cel mai cald zâmbet. Cea mai fină mângâiere. Cel mai discret parfum. Cea mai sinceră iubire. Infinită și necondiționată. Cel mai dedicat om. Cel mai corect. Cel mai demn. Cea mai amară tristețe. Cel mai puternic dor.

           Nu știu dacă am spus, atunci când puteai să mă auzi: "Mulțumesc, mami!"?!! Și acum cred că ..."ești prea sus să mă mai auzi"...

           Mulțumesc, mami! Pentru omul simplu care sunt. Omul care crede în oameni, care iubește poezia, care adoră să dăruiască. Omul care greșește și dezamăgește și pierde și cade. Omul care iartă, care învață, care se ridică și o ia de la capăt pentru că speră și crede și iubește.

           Te iubesc, mami! Și te aștept, de când ai plecat, în orele în care ar trebui să visez. Și te caut trist, în fiecare floare cu nume de lacrimă. Și te simt, atunci când am cea mai mare nevoie de o mângâiere. Și-ți primesc surâsul, după ploile grele ce-mi răscolesc sufletul, de undeva, de la marginea unui curcubeu.

           Doamna învățătoare. Răbdare și înțelepciune. Dăruire și blândețe.

           Omul care a crezut în mine și care a știut când să mă încurajeze, cât să mă dojenească, cum să mă îndrume. Omul care a știut să iubească la fel atâtea și atâtea generații de copii.

          

           Delia. Prietena mea din copilărie. Prietena mea de acum. De peste...atâția și atâția ani...

           Apari în cele mai dragi amintiri în alb și negru sau color, cu jocurile copilăriei trăite atât de intens, cu supărări și împăcări, cu planuri și ambiții adolescentine, cu gânduri mature de ...oameni mari...

           Dumnezeu - cel care este ori nu - sau viața sau...pur și simplu alegerile pe care fiecare dintre noi le-a făcut, ne-au purtat în timp atât de departe una de alta! Dar ai fost lângă mine în cele mai frumoase momente și te-am simțit, ștergându-mi lacrimile atunci când nu aveam puterea să o fac eu.

           Mulțumesc, Delia! Pentru faptul că ai rămas o prezență firească și atât de discretă în viața mea!

           Raluca. Mai întâi colegă de facultate. Și mai târziu - fină. Dar întotdeauna prietenă.

           Un om extraordinar de senin. Care zâmbește cu privirea și cu sufletul. Un om puternic și sensibil deopotrivă, un om ambițios, crescut în credință și iubire.

           Mulțumesc, Raluca! Pentru că ...m-ai ales...

           Sofia. Prietena mea. Un om  "construit" după ...formula pe care, cred eu, o are "prietenia".

           Un prieten știe să asculte. Un prieten știe când sufletul tău suportă o dojană sau când are mare nevoie de un surâs. Un prieten te învață și, la rândul lui învață de la tine. Un prieten crede în tine, chiar și atunci când tu nu o mai faci. Un prieten știe când în spatele unui zâmbet ascunzi o lacrimă și când lacrimile tale sunt strigăte de fericire. Un prieten rămâne lângă tine oricât de diferit priviți oamenii, cerul sau un eveniment oarecare. Un prieten nu pleacă. Un prieten te iartă.

           Mulțumesc, Sofia! Pentru că, orice ar fi fost - nu ai plecat!

           Marika. Mătușa mea. "Sufletul curat cu care nu am mai vorbit de foarte mult timp pentru singura lui vină de a avea glasul mamei"...
            ... Înțelegi?
           Te iubesc! Și-mi doresc - chiar dacă gândul meu poate să pară egoist - să fii! Pentru cât mai mult timp. Chiar dacă nu te văd, chiar dacă nu te sun. Te știu acolo. Și ești a noastră. Și noi toți - suntem ai tăi.
          Mulțumesc, Marika! Pentru că în sufletul tău sfărâmat de atât de nedreaptă durere - ai păstrat loc pentru noi! 

           Corina. Nu știu ce te-a adus în viața noastră sau cine - dar știu de ce! Cu tine e foarte ușor să spun "te rog", "mulțumesc", "îmi pare rău" cu tine e foarte ușor să zâmbesc atunci când sunt fericită ori să plâng - când sufletul mi-e trist. E atât de simplu să fiu "eu"!

           Mulțumesc, Corina! Pentru că ai fost...acolo...atunci... Pentru că ești lângă Dănuț. Pentru Vlad. Pentru copilul frumos și matur care ești. 

         Ana mea. Aș vrea să rămână copilul de acum. Sau...măcar să privească mereu viața prin ochi de copil. Să râdă atunci când e supărată, să plângă de fericire, să nu uite să viseze, să spere și să iubească!

         Te-am învățat să mergi - m-ai învățat să mă joc; te-am învățat să vorbești - m-ai învățat să tac; te-am învățat să privești oamenii - m-ai învățat să cred în ei; te-am învățat să îndrăznești - m-ai învățat să râd. Mai am atât de multe lucruri să te învăț și atât de multe - pe care să le învăț de la tine.

         Mulțumesc, fetița mea! Pentru că mă ierți ori de câte ori te cert atunci când ar trebui doar să te iau în brațe! Pentru că mă iubești. Și pentru că te iubesc atât!