sâmbătă, 15 octombrie 2016

Despre cum se dărâmă o casă (2)


A alergat spre barbatul gata sa o asculte, sa ii ofere atentie si mangaiere. Intrebandu-se cum de a putut sa traiasca pana atunci fara el. Simtindu-se norocoasa ca zidul al carui sens nu-l mai intelegea a disparut, lasand loc fericirii in viata ei. Fericire pe care ar apuca-o cu ambele maini si nu i-ar mai da drumul. 
A daramat un zid si a construit un altul... 
Aruncand cu coada ochiului, ridicata pe varfuri, prin crapaturile celui abia ridicat, isi vede intreaga viata de pana atunci, amintiri cladite in timp, locuri si gesturi si cuvinte si emotii ce candva i-a unit pe ei, copiii ce au pornit  pe un drum prea greu pentru tineretea lor. Dar pe care si-au promis sa mearga impreuna atat timp cat o vor face frumos, cu inima deschisa, curat si sincer. 
O dor picioarele, incercand sa se ridice tot mai sus pe varfuri pentru a mai arunca o privire spre ceea ce voia sa lase in urma. Si inima ii bate mai tare si mai tare. Si lacrimi i se preling pe obraz. Si-ntinde mana incercand sa-si ia inapoi fericirea. Pe care a avut-o mereu. Si pe care acum o pierdea, in spatele zidului pe care ea l-a lasat sa se intample...



Casnisnicia are, la fel ca si o casa, ziduri si ferestre. Este cladita cu pasiune, din incredere si respect si intimitate si sinceritate intr-un amestec ilogic, perfect definit. Renuntand la oricare dintre ele - ii afectam structura de rezistenta si totul se poate narui la cea mai mica banuiala.
Daca locul tau nu mai este acolo unde credeai, daca simti ca poti sa-ti cladesti in alta parte fericirea, fa-o curat! Nu darama si nu ridica ziduri fara sens. Exista oricand, o usa! E drept ca, odata ce ai inchis-o, sunt mari sanse sa ramana asa... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu