Simple cuvinte

     Un comentariu lăsat pe "peretele meu" de o veche şi dragă prietenă m-a făcut să mă gândesc la cuvintele pe care le aştern, uneori, aici, dintr-o nevoie pe care nu o înţeleg şi care nu ştiu de unde vine...
     Spuneam cândva că pentru mine scrisul este o joacă. Şi nu este vorba despre o uşurinţă în a aşterne gânduri ci despre o terapie pentru suflet. La fel ca atunci când fac un puzzle ori când transform în flori fâşii de hârtie colorată. Atunci când scriu nu fac altceva decât să încerc să-mi înţeleg tristeţile pentru a găsi forţa ori înţelepciunea (ori şi una şi alta) să le alung. Nu sunt un om pierdut în tristeţi. Nu cred că cineva poate să fie doar trist ori numai fericit. Sunt stări prin care trecem toţi, sunt lucruri ce ne aduc azi fericirea şi întâmplări de-o clipă ce dor şi ne întristeză. Sunt un om ca oricare altul. Fericirea pe care o trăiesc are glasul ei şi felul ei de a-i face pe cei de lângă mine să zâmbească. Tristeţile mele - se plâng. Nu se vorbesc. Din cauza asta cred că scriu doar atunci când sunt tristă. Altfel, lacrimile mi-ar îneca sufletul şi nu aş mai şti să mă bucur de fericirea ce vine când vrea ea şi pleacă atunci când nu m-aştept...
     Să scriu o carte? Prea îndrăzneţ gândul ăsta. În mintea mea, este nevoie de mult mai mult pentru a scrie o carte. Mult mai mult decât gestul firesc de a-mi şterge lacrimile ce se preling uneori pe obraz, atunci când le simt gustul sărat în colţul gurii, pentru a face loc discret unui zâmbet ce învaţă timid, să vorbească.
     În momentul ăsta mi-a venit în minte tânărul Ruse şi gândul că ceea ce scriu eu nu ar putea să-i stârnească vreodată interesul. Nici lui şi nici lumii boeme din care îmi închipui că face parte. Şi gândul ăsta mă face să cred că ştiu unde îmi este locul. Şi să mă limitez la a scrie aici, aşa cum simt, atunci când simt, despre ceea ce simt.

   
     E bine să ştiu că sunt oameni pentru care cuvintele mele au sens. Şi, la fel ca fiecare dintre noi, mă "hrănesc" cu o vorbă bună, de încurajare şi de apreciere. Dar este mai mult decât aş putea îndrăzni să-mi doresc.
     Inainte de orice - scriu pentru tine! Să mă iubeşti, ştiind cine sunt!

Nu, mami! Nu ești huligan!

M-au întrebat copiii mei de ce ies oamenii în stradă? M-a întrebat soțul meu dacă nemulțumirea celor ce nu renunță este întemeiată? Și nu am putut să le răspund. Nu am știut să le răspund. Pentru că am vrut să stau departe de tot ceea ce însemnă lumea asta ce se vrea a fi "politică", dar nu este decât o mocirlă ce murdărește suflete și conștiințe într-o luptă absurdă pentru putere.

Am citit și auzit păreri pro și contra. De ambele părți ale baricadei. Dureros spus baricadă pentru că, de data aceasta ea ne separă pe noi, de noi... Explicații ale celor ce "instigau" oamenii să iasă în stradă îmi păreau uneori absolut pertinente, pentru ca apoi să mă "convingă"argumentele ce susțin necesitatea adoptării OUG 13 în forma în care a fost publicată.

Copilul meu este astăzi în stradă. Și pentru el, a trebuit să găsesc răspunsul. Nu am pretenția că dețin adevărul absolut. Nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Vreau doar să-i spun lui ceea ce eu cred despre freamătul ultimelor zile.

Am pornit de la expunerea de motive pentru adoptarea OUG 13/2017, ce ne trimite la Decizii ale Curții Constituțioanale pronunțate asupra unor texte din Codul penal, "care nu și-au găsit până în prezent conformitatea legislativă, potrivt celor statuate de instanța de contecios constituțional."

Cu alte cuvinte, adoptarea acestei ordonanțe era imperios necesară pentru înlăturarea de urgență a consecințelor negative ce ar putea fi generate de necorelarea unor prevederi legale ce au fost declarate neconstituționale, cu dispozițiile Constituției. Și aici, cei ce susțin ordonanța, au perfectă dreptate. Prevederile ce au fost declarate neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu le pun de acord cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.

La ce decizii ale Curții ne trimit aleșii? N-am să le analizez pe toate. Ci numai pe aceea care are în vedere dispozițiile art. 297 din Codul penal (abuzul în serviciu). Este vorba despre Decizia nr. 405/2016 a Curții, prin care instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Ok. Cu această motivație - care pe mine m-a convins, textul art. 297 alin. 1 trebuia pus de acord cu dispozițiile Constituției.

Păi, să vedem de la ce s-a plecat și la ce s-a ajuns, zic, nu?

art. 297 din Codul penal (nemodificat de ordonanță):

"(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereslor legitime ale unei persoane fizice ori ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA."

art. 297 din Codul penal - forma modicată prin ordonanță:

"(1)Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Fapta funcționarului public care, în exercitarea serviciului, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SID, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amenda.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative."

Dacă invocata Decizie a Curții Constituționale justifică, ba mai mult, chiar impunea modificarea alin. 1 al art. 297 din Codul penal și deci inserarea în textul acestuia a paragrafului marcat de mine cu albastru (deși, m-aș fi oprit la "cu încălcarea legii"...), completările/eliminările/modificările marcate cu roșu... sunt de natură a "instiga" oamenii să iasă în stradă...

Eu mi-am găsit răspunsul. Pentru mine. Și pentru copiii și soțul meu - ce așteptau să-mi afle părerea. Nu voi merge mai departe cu alte discuții despre - "...au fost aleși prin votul majorității, să-i lăsăm să guverneze"; "nu ai ieșit la vot, nu ai dreptul să protestezi"; "ceilalți au adus sute de modificări Codului penal prin ordonanțe de urgență, corect sau nu, facem și noi ca ei" și altele și altele... Încerc să mă păstrez curată! :))

Copilului meu ce este astăzi în stradă îi voi spune doar atât: Nu, mami! Nu sunteți spălați pe creier. Și nici huligani! Sunteți oameni frumoși, care vor să trăiască în lumină! Care nu vor să renunțe! Păstreaza-ți mintea limpede și sufletul curat! Și lasă-ți cuvintele să vorbească clar și răspicat! Plânse, nu le va auzi nimeni!