Dragobete

A venit (din nou) acea zi în care ne amintim că (ar trebui să) iubim! Nu contează pe cine sau ce. Nu are importanță cât sau cum. Iubim! Un om, un gând, o ideea, un drum, o așteptare, o întrebare, un vis...Toți (trebuie să) avem ceva de iubit. (Doar) Azi! De mâine ne întoarcem la viața noastră plină de atât de multe alte lucruri încât...cine va mai avea timp să iubească?!

Iubire de-o zi - ce umple tarabe cu inimi de pluș ori catifea, risipă de flori și felicitări tipizate pentru suflete diferite.

MayBeLove

           Ai intrat în viața mea fără să te caut, fără să te cunosc, fără ca măcar să mă fi gândit vreodată că mi se va putea întâmpla și mie... Ai apărut pur și simplu și ai schimbat totul într-o clipă.

           Nu am crezut că voi putea urâ atât cât te-am urât pe tine. Nu știam că ochii mei vor putea plânge atât cât au plâns din cauza ta. Nu-mi doream decât să mă trezesc din pustiul și îndoiala și durerea pe care numele tău mi le-a sădit în suflet.

           M-am complăcut pentru prea mult timp într-o stare de amorțeală - nu știu dacă a minții sau a sufletului - și te-am condamnat pe tine pentru neputința mea de a mă ridica și de a merge mai departe. Luptând pentru ceea ce conta pentru mine, lăsând în urmă noroiul, vindecându-mi rănile.

           Nu te-am iertat și nici nu am nevoie să o fac. Doar că nu te mai urăsc. Și, într-un fel absolut absurd, îți sunt recunoscătoare.

           Fără tine nu aș fi înțeles că suntem doar stăpânii propriei noastre vieți. Nimic și nimeni altcineva nu ne aparține. Pornim în călătorie singuri și o sfârșim, de cele mai multe ori - tot singuri. Puțini sunt cei care au norocul să împartă ritmul pașilor de peste zi și stelele din miez de noapte - cu altcineva, o viață întreagă.

           Fără tine nu aș fi învățat că iubirea poate să fie puternică și adevărată chiar și atunci când ajungi să-i cunoști slăbiciunile.

           Fără tine nu aș fi știut cum să trăiesc atât de intens fiecare clipă ce transformă pașii de azi în amintiri împărțite la doi.

           Fericirea pe care azi am regăsit-o e "vinovată" de puterea de a vorbi despre tine. Pentru prima și ultima oară. Și, mai spun doar atât: sper să îți găsești echilibrul și fericirea, fără să fie nevoie să treci prin durerea cumplită de a urâ o ... "cealaltă femeie"...

          

           

Un ceva ... cu zâmbetul pe buze

             Să scriu..."un ceva cu zâmbetul pe buze!" E darul pe care am promis să-l fac cuiva...

            Trebuie să recunosc că, oricât de ușor îmi e să scriu uneori, nu știu dacă voi  reuși să creionez conturul unui zâmbet din cuvinte ce știu doar să plângă. Și asta nu pentru că aș fi un om trist. Sau nefericit. Deși cred că asta trasmit de cele mai multe ori. Nu întotdeauna scriu despre ceea ce am trăit ori despre ceea ce simt. Uneori mă joc. Dar am  nevoie de o stare anume să pot scrie. Și, nu știu de ce, fericirea nu mă inspiră.

            Am rătăcit, poate prea multă vreme, căutând să înțeleg lucruri sau gesturi, renunțări sau plecări ce nu au nicio legătură cu logica. Și nu am făcut decât să mă îndepărtez alergând de mine și să mă pierd în amintiri înrămate demult.

            Dar m-am oprit din alergat și am învățat să disting din nou formele fericirii, toate culorile ei și parfumul, fiecare atingere timidă, gânduri îndrăznețe, priviri și șoapte ce nu pot să doară. Amintirile nu mai au gust de eroare și speranța nu mai e doar un cuvânt dificil.

            Sunt azi aici, mai puternică decât am fost vreodată tocmai pentru că ieri m-a durut fiecare minciună și fiecare trădare și fiecare dezamagire și toate cuvintele pe care n-am știut să le spun și toate gesturile pe care nu le-am înțeles și renunțările și plecările. Mai presus de orice...plecările...

            Nu am lângă mine foarte mulți oameni dar îi am exact pe aceia pe care mi i-am dorit mereu și care au fost întotdeuna aici și care - atâta timp cât este vorba despre alegeri - nu vor pleca.

            Eșec total darul meu. Și asta - pentru că nu am reușit încă să-mi învăț cuvintele care până acum au știut doar să plângă - cum să zâmbească!           


           Nu cu mult timp în urmă scriam asta:
           Ciosvârte de vis. Firimituri de taine din gânduri doar de mine știute. Amintiri înrămate. Tandrețuri prăfuite. Pași ce-au plecat. Parfumuri putrezite. Ambiții uitate. Nimicuri neînțelese. Drumuri pierdute. În urma lor - suflet gol. Îl declar nul. (Mica publicitate)

           Ei...trebuie să recunosti, dragă prietene, că am evoluat. Și ar fi bine să o faci...cu zâmbetul pe buze!