Un ceva ... cu zâmbetul pe buze

             Să scriu..."un ceva cu zâmbetul pe buze!" E darul pe care am promis să-l fac cuiva...

            Trebuie să recunosc că, oricât de ușor îmi e să scriu uneori, nu știu dacă voi  reuși să creionez conturul unui zâmbet din cuvinte ce știu doar să plângă. Și asta nu pentru că aș fi un om trist. Sau nefericit. Deși cred că asta trasmit de cele mai multe ori. Nu întotdeauna scriu despre ceea ce am trăit ori despre ceea ce simt. Uneori mă joc. Dar am  nevoie de o stare anume să pot scrie. Și, nu știu de ce, fericirea nu mă inspiră.

            Am rătăcit, poate prea multă vreme, căutând să înțeleg lucruri sau gesturi, renunțări sau plecări ce nu au nicio legătură cu logica. Și nu am făcut decât să mă îndepărtez alergând de mine și să mă pierd în amintiri înrămate demult.

            Dar m-am oprit din alergat și am învățat să disting din nou formele fericirii, toate culorile ei și parfumul, fiecare atingere timidă, gânduri îndrăznețe, priviri și șoapte ce nu pot să doară. Amintirile nu mai au gust de eroare și speranța nu mai e doar un cuvânt dificil.

            Sunt azi aici, mai puternică decât am fost vreodată tocmai pentru că ieri m-a durut fiecare minciună și fiecare trădare și fiecare dezamagire și toate cuvintele pe care n-am știut să le spun și toate gesturile pe care nu le-am înțeles și renunțările și plecările. Mai presus de orice...plecările...

            Nu am lângă mine foarte mulți oameni dar îi am exact pe aceia pe care mi i-am dorit mereu și care au fost întotdeuna aici și care - atâta timp cât este vorba despre alegeri - nu vor pleca.

            Eșec total darul meu. Și asta - pentru că nu am reușit încă să-mi învăț cuvintele care până acum au știut doar să plângă - cum să zâmbească!           


           Nu cu mult timp în urmă scriam asta:
           Ciosvârte de vis. Firimituri de taine din gânduri doar de mine știute. Amintiri înrămate. Tandrețuri prăfuite. Pași ce-au plecat. Parfumuri putrezite. Ambiții uitate. Nimicuri neînțelese. Drumuri pierdute. În urma lor - suflet gol. Îl declar nul. (Mica publicitate)

           Ei...trebuie să recunosti, dragă prietene, că am evoluat. Și ar fi bine să o faci...cu zâmbetul pe buze!