Anele mele!

Ana. Mamica mea.

Mi se spunea ca timpul, chiar daca nu poate vindeca ranile, nu poate umple golul lasat de plecarea ta, ma va ajuta sa invat cum sa traiesc cu durerea. Si sa reusesc sa zambesc gandindu-ma la tine.

Mi-e dor de tine. Cumplit de dor. Daca as mai putea avea o clipa doar cu tine, numai o clipa, mi-as pune capul in poala ta, mi-as umple sufletul de parfumul tau si simturile de mangaierea ta fina. M-as ghemui in bratele tale si lacrimile ce pana atunci mi s-ar fi prelins pe obraji s-ar transforma in zambet.

Datorita tie sunt omul de azi. Nu stiu daca sunt asa cum iti doreai. Mi-am dorit sa fiu. Am incercat sa fiu. Inca incerc. Iubesc. Si cred. Si sper. Si lupt. Si cad. Dar ma ridic. Gresesc. Ranesc. Dezamagesc. Plang. Rad. Plec. Revin. Raman. Pentru ca tu m-ai invatat ca toate astea sunt firesti.

Ana. Mama omului de langa mine. Plecata si ea mult prea devreme. Fara sa stie cata nevoie mai avea de ea. Fara sa stie cata nevoie as fi avut eu de ea. Nu am cunoscut-o dar o vad  tristetile lui. O intalnesc uneori in parfumul prafuit al unei amintiri ce-l face sa zambeasca. Si-i multumesc. Pentru felul in care el ma priveste.

                                                                                                                   

Ana. Fetita mea.

Ai un nume frumos, delicat si puternic în acelasi timp. Nu l-am cautat si nu l-am ales pentru semnificatiile lui. Era numele bunicilor tale - una, pe care nu ai cunoscut-o, cealalta - care te-a tinut in brate si te-a iubit nespus. Sa-l porti cu drag  si cu mandrie. Nume frumos, ca sufletul tau, nume cu parfum de tristeti si aduceri-aminte, strigat de credinta si potop de iubire!

Foloseste-te in viata asta de intuitie pentru a alege calea cea buna!  

Anele mele. 

Cuvintele - mi se preling pe obraz, spalandu-mi tristetile intr-un zambet cu gust sarat...

Cuvintele - imi spun iubirea pentru fetita mea si fericirea de a o strange in brate azi si in fiecare zi!