15 august

      Nu știu de ce, în mintea mea, sărbătorile astea cu semnificații religioase ar trebui să scoată ce e bun din oameni, ar trebui să îi aducă împreună, oricât de diferiți sunt, oricât de diferit simt, gândesc, vorbesc, oricât de diferit privesc spre cer... Diferit nu înseamnă neapărat greșit. Și greșit nu înseamnă întotdeauna ceva de condamnat, de arătat cu degetul, de judecat, de pus la colț...

        A sărbători sau nu ziua numelui azi, de "adormire"? Felul în care ne situăm de o parte sau de alta, ține de tradiții, de educație, de credință sau necredință, de informare sau...ignoranță. Ce e drept și ce nu? Ce e corect și ce e greșit? Cine în cine aruncă piatra?

        Copil fiind, nu înțelegeam de ce era "mare" sărbătoarea legată de moarte și "mică" - cea legată de viață. De ce e mai "importantă" plecarea în lumea de dincolo decât venirea pe lumea asta... Explicația pe care am primit-o nu avea să mă lămurească atunci și, dată fiind educația pe care am primit-o și, poate, ignoranța mea - nu a reușit să mă lămurească nici în ziua de azi... "Nu e moarte - mi s-a spus - e adormire, e înălțare la cer, trecerea la cele sfinte! E o zi - nu a tristeții, nu a lacrimilor ci a speranței și a credinței".  Adormirea nu înseamnă moarte ci încununarea vieții, a iubirii și a credinței.

        Peste ani, în mintea mea a rămas gândul că pe 15 august îi sărbătorim pe cei vii și îi pomenim pe cei morți. Pentru că viața și moartea nu se exclud. Ele se completează. Închid și deschid un cerc (care-l deschide și care-l închide?).

        De fapt, tot ceea ce vreau să spun este: "să ne trăiți cu numele!" Marii și Mărioare, Marini și Mariani - din lumea de "dincoace" sau de "dincolo". Dincoace de cuvinte, dincolo de lacrimi...

       Aștept pietrele...