Respirăm
aer. Respirăm ploaie. Respirăm timp.
Respirăm lumină. Respirăm iubire. Respirăm vise. Respirăm tristeți.
Respirăm.
Dintotdeauna. Din prima clipă. Fără să ni se spună cum. Fără să ni se ceară.
Fără vreo demonstrație. Fără pregătire. Respirăm pentru că nu știm altă cale.
Am
trăit întotdeauna cu senzația ca aerul meu ești tu. Că am nevoie de tine ca să
pot respira. Chiar dinainte de a te fi întâlnit. Respiram datorită faptului că
existai.
Acum - sunt gânduri care duc spre tine ce mă
sufocă. Și-mi caut disperată aerul pe care să-l pot respira. Pe care să-l știu
respira. Aerul - care să mă ducă dincolo de tine. Spre mine.
Nu știu cum dar...trebuie să învăț să
respir. Și, poate că atunci când aerul
proaspăt îmi va umple plămânii, cuvintele mele vor înceta să mai
plângă.
Inspir.
Expir. Inspir. Expir...Inspir...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu