... cu aromă de scorțișoară

              Așa facem la sfârșitul fiecărui an... Tragem linie, adunăm bucurii la bucurii, împliniri la împliniri, zâmbete la zâmbete, iubirea la iubire, tristețile la tristeți, dezamăgirile la dezamăgiri  și ne dăm seama ca nu stăm tocmai așa cum ne-am așteptat... Și ne dorim un nou an ceva mai...bun. Sau măcar mai ...altfel... Ne promitem să fim mai buni, mai înțelepți, mai iertători, ne spunem că vom zâmbi mai mult, că vom iubi, că ne vom face vise și vom crede în ele. Avem un an întreg la dispoziție să reușim... Poate că, de fapt, aici greșim... Poate că, dacă am avea nu un nou an ci o nouă zi, una și atât.

                O singură zi în care să sperăm, să credem, să dăruim și să primim iubire. O singură zi - ca o fărâmă de viață perfectă. O zi, cu aromă de ...scorțișoară.

               

                De Crăciun voi fi acasă. Acolo sunt mai aproape de copilul din mine, acolo simt bucuria ce vine din lucruri mărunte, acolo pot auzi liniștea din sufletul meu, acolo pot înțelege căldura blândă a sfântului colind.

                Acolo, acasă, cu cei dragi alături ori departe, pe pământ sau în gând, voi aștepta să răsară din nou Steaua sub care, într-o altă iarnă, a unui alt veac, oamenii au primit în dar speranța, învățând prin credință să iubească.