Scrisoare mamei

         E iarnă iar, mami. A patra fără tine și prima fără tata. Acum, parcă mai mult ca niciodată, îmi e cumplit de dor de voi. Am venit acasă și anul ăsta dar...nu mai e nimic la fel de când ai plecat. Și nu va mai fi vreodată.

         Încerc să caut în mine starea aceea de bine pe care ne-o transmiteai mereu, în preajma sărbătorilor. Dar am adunat atât de multe gânduri și sentimente și trăiri ... Tot ceea ce m-a făcut să ajung aici, în punctul ăsta în care, în mine și în jurul meu e numai tristețe...

         Nu știu dacă am fost vreodată foarte apropiate și, de multe ori nu am fost de acord cu tine. Nu o spuneam întotdeauna, dar gândeam și simțeam diferit...Acum aș vrea să fii aici... Aș fi vrut să fii și până acum dar nicicând nu am avut mai mare nevoie de tine... Să vii, să stai lângă mine și să mă asculți până la capăt... Știu că ai înțelege și m-ai ierta și m-ai mângâia... Și mi-ai spune cum să fac să las în urmă tristețile toate și cum să pot merge mai departe sigură pe mine și plină de speranță și de iubire. Aș vrea să te mai am lângă mine măcar o dată. Pentru încă un Crăciun.

         Mi-e dor de iernile copilăriei mele. Încerc să aleg dintre amintiri imaginea Crăciunului perfect. Ai spune că trebuie să fie din perioada când încă mai credeam în Moș Crăciun. Și, adevărul e că nimic nu se compară cu emoția acelei așteptări. Atât de multe îndoieli (pentru că, ce să fac, nu am fost mereu cuminte) și speranțe și dorințe spuse ori nespuse dar pe care cum putea Moșul să le știe?

         Am descoperit apoi că nu există Moș Crăciun. Și am înțeles - cred că asta m-a durut cel mai mult - câtă oboseală, tristeți și lacrimi de neputință ascundea zâmbetul tău a cărui singură așteptată răsplată era uimirea de pe chipurile noastre atunci când găseam sub brad darurile pe care tu le împachetai cu atâta grijă.

         Peste ani, ne adunam acasă de Crăciun, părinți cu părinți și copii cu copii. Și nu știu ce îmi plăcea mai mult: felul savuros în care ne ascundeam unii de alții atunci când pregăteam cadourile pentru ceilalți, sclipirile din ochii noștri - când deschideam, pe rând, câte un pachet ori căldura ce ne cuprindea sufletele atunci când cineva se bucura de câte un flecușteț asezonat de tine cu hartie colorată, fundițe aurii și iubire cât cuprinde.

         Nu știu dacă pot alege. Fiecare amintire - cu șoapte de colind sfânt - păstrează în ea câte ceva din spiritul Crăciunului.

         Crăciunul e credință. Crăciunul e speranță. Crăciunul e puterea de a dărui și de a primi iubire. Asta am învățat de la tine, mămica mea dragă. Și mi-am aminitit acum, în timp ce-ți scriu cuvinte fără șir care se plâng, nu se vorbesc!