Nu
știu de ce, în mintea mea, sărbătorile astea cu semnificații religioase ar
trebui să scoată ce e bun din oameni, ar trebui să îi aducă împreună, oricât de
diferiți sunt, oricât de diferit simt, gândesc, vorbesc, oricât de diferit
privesc spre cer... Diferit nu înseamnă neapărat greșit. Și greșit nu înseamnă
întotdeauna ceva de condamnat, de arătat cu degetul, de judecat, de pus la
colț...
A sărbători sau nu ziua numelui azi, de "adormire"? Felul în care ne situăm de o parte sau de alta, ține de tradiții, de
educație, de credință sau necredință, de informare sau...ignoranță. Ce e drept și ce nu? Ce e corect și ce e greșit? Cine în cine aruncă piatra?
Copil fiind, nu înțelegeam de ce era
"mare" sărbătoarea legată de moarte și "mică" - cea legată
de viață. De ce e mai "importantă" plecarea în lumea de dincolo decât venirea pe lumea asta... Explicația
pe care am primit-o nu avea să mă lămurească atunci și, dată fiind educația pe
care am primit-o și, poate, ignoranța mea - nu a reușit să mă lămurească nici
în ziua de azi... "Nu e moarte - mi s-a spus - e adormire, e înălțare
la cer, trecerea la cele sfinte! E o zi - nu a tristeții, nu a lacrimilor ci a speranței și a credinței". Adormirea nu înseamnă moarte ci încununarea vieții, a iubirii și a credinței.
Peste
ani, în mintea mea a rămas gândul că pe 15 august îi sărbătorim pe cei vii și
îi pomenim pe cei morți. Pentru că viața și moartea nu se exclud. Ele se
completează. Închid și deschid un cerc (care-l deschide și care-l închide?).
De
fapt, tot ceea ce vreau să spun este: "să ne trăiți cu numele!" Marii și Mărioare, Marini și Mariani - din lumea de "dincoace" sau de "dincolo".
Dincoace de cuvinte, dincolo de lacrimi...
Aștept pietrele...
