Acasă

Pentru fiecare dintre noi înseamnă altceva. Un loc, un om, o îmbrățișare, un cuvânt, o amintire....

Pentru mine acasă înseamnă o senzație. Nevoia nepotolită, ciudată, necontrolată de a trage aer adânc în piept și de a nu-i mai da drumul. Amintiri ce sunt mult mai intense, mult mai clare, acolo, în micul oraș de la poalele cetății. În camera mea. Pe străzile fără culoare din "progresului". Foșnetul frunzelor prin care îmi pierd pașii.  Glasul cald și extraordinar de...demn, al omului cu chitara. Candela pe care o aprind la căpătâiul lor. 

Mi-e teamă că aerul pe care l-am tras acum în piept se va termina și va rămâne o senzație grea, de sufocare. Mi-e teamă că, nepriceputele-mi cuvinte ce știu doar să plângă vor stinge candela abia aprinsă... Și nu-mi voi mai găsi drumul spre...acasă...

Plang. Si ce daca plang?

Mi s-a spus de multe ori sa ma uit in jur la tristetile altora, atunci cand simt gustul sărat al tristetilor mele, sa ma gandesc ca intotdeauna se poate si mai rău.

Refuz. Nu mi-am trăit emotiile comparând drumul meu, alegerile sau încercările - cu ale altora. Tristetile si bucuriile mele nu au nicio legătură cu neîmplinirile, neajunsurile, realizările ori prosperitatea altora. 

Lacrimi si zambete - sunt visele mele (toate simple, firesti, omenesti) - cele pe care le-am atins timid, le-am intrezarit doar printre pleoapele ce nu stiau de dorm ori m-am trezit sau cele pe care le-am prins si strânse la piept, nu le-am mai dat drumul.

Avem fiecare propriul drum. Nu traim singuri, e normal sa ne raportam si la cei din jurul nostru. Dar nu inteleg de ce nu mi-e permis sa ma bucur ori sa plang asa cum simt, atunci cand simt.

Ma doare durerea altora si ma bucur pentru fiecare om care are un motiv sa zambeasca. Dar emotiile mele sunt ale mele si nu au nevoie de aprobari sau explicatii.

Tristetile mele nu sunt toate la fel. Cum s-ar putea compara cu ale altcuiva? Lucrurile ce mi se par marunte dar care mie imi aduc astazi fericirea, pentru unii sunt banalitati, pentru altii - vise indepartate.

Atunci cand plang, eu plang cuvintele mele ce nu stiu sa vorbească.... Nu vorbesc folosind cuvintele altora.