Spală tristeți. Ascund tăceri. Desenează drumuri. Dau gust durerii. Și așteptărilor-sens. Răspund unui gol. Dojenesc cerul. Îneacă gânduri. Ironizează sufletul. Se plâng. Nu se vorbesc.
Paralel sau concurent? Drumuri ce nu se vor întâlni vreodată sau cele care se intersectează la un moment dat, pentru o fărâmă de timp? Pășim, fiecare pe drumul lui, fără să ne atingem, fără să ne privim. Oarecum împreună. Niciodată cu adevărat. Sau mergem spre vis, eu pe un drum și tu pe altul. Ne contopim cândva, pentru o clipă doar... Visul spre care mergeam. Îmbrățișarea pierdută. Irepetabilă. Paralel?
Roman, schiță, basm, pastel, baladă, fabulă, doină... Viața noastră este câte puțin din fiecare. Liric, dramatic, epic. Suntem personajul principal al romanului vieții noastre și jucăm roluri secundare ori numai episodice în povestea altcuiva. Tot le fel cum unii oameni intra în viața noastră ca să rămână iar alții ies la fel de repede cum au intrat. Visăm să trăim un basm - cu Feți Frumoși și Ilene Consânzene - și ne trezim în vâltoarea vieții, înconjurați de Catavenci si Didine, de tâlhari (hoți de buzunare și de suflete), greieri (trântori de profesie), vulpi (lingușitori exploatatori ai naivității) și tot felul de alte jivine (jigodii). Primim mesaje pe care nu le înțelegem, rostim cuvinte al căror sens nu îl descifrează nimeni - pentru că suntem diferiți în tot ceea ce gândim, facem și simțim. Încercăm, uneori, să creionăm în nuanțe pastelate umbrele gândurilor noastre cele mai intime. Un strop de verde, o dâră de purpuriu, o pată amăgitoare de galben. Cine și ce să înțeleagă? Împachetăm în uitare eșecurile, înrămăm în amintiri conturul reușit al unor zâmbete și mergem mai departe. Râdem atunci când sufletul ni-i trist, plângem de fericire - ascultând parcă indicațiile fără subiect și predicat ce vin înspre noi de undeva, de la marginea unui curcubeu. E important sa stim sa ne oprim. Sa punem punct si sa o luam de la capat. Incetinim ritmul, ne tragem sufletul si pasim inainte increzatori in noi si in visele noastre. Invatam ca tacerile isi au rostul lor, ca si cuvintele... Care atunci cand nu se rostesc, se plang.
