De mult, de foarte mult timp nu am mai citi cu atâta nesaț o carte. Și tot la fel, nu mai știu de când, cuvintele altcuiva nu au mai reușit să-mi adune bucurii și tristeți laolaltă, amintiri și doruri și regrete și, într-o oarecare măsură - chiar dacă nejustificată - mândrie.
Să
scrii despre Cristian Vasile într-o lume în care puțini sunt cei care își mai
amintesc plăcile de vinil, să vorbești despre muncă și talent și dăruire,
despre prietenie și credință și principii în vremurile astea în care oamenii nu
mai au timp de astfel de lucruri..." mărunte", preocupați să adune valori în
buzunare golindu-și sufletele, să faci promisiuni grele și să speri că vei
putea să le respecți - nu știu dacă se le numesc, pe toate astea, curaj sau
(fără supărare) inconștiență?!
Nu
știu care va fi reacția cititorilor. Nu știu dacă vor fi mulți sau puțini.
Tineri sau mai puțin tineri. Dar sper să fie citită. Pentru că merită să fie
citită. Pentru parfumul ei. Și pentru lumea dintre coperți. Și pentru pasiunea
cu care se trăia și se iubea. Pentru frumusețea poveștii. Pentru fantasticul
ei. Și pentru patetismul (adorabil) al dialogurilor. Nimic vulgar, nimic
scandalos, nimic comercial. Crâmpeie de viață prăfuită ce au acum șansa să își
recapete strălucirea!
Mulțumesc,
Andrei Ruse! Pentru că ai îndrăznit să îți dorești să îl găsești pe Cristian
Vasile. De fapt, nu știu exact dacă tu l-ai găsit pe el sau ... el te-a găsit
pe tine. Dar, cu siguranță, te aștepta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu