O veste trista primita azi dimineata m-a aruncat inapoi in timp, in urma cu...19 ani. Atat a trecut de atunci, de cand v-am cunoscut pe holul Judecatoriei Constanta. Eram un copil derutat si speriat in incercarea de a-mi gasi locul intr-o lume necunoscuta, prea mare, nemeritat de frumoasa chiar si pentru cele mai indraznete vise ale mele. Nu voi intelege niciodata ce v-a facut sa-mi intindeti mana, fara sa ezitati, neconditionat! Singura - n-as fi reusit. Si usor nu a fost nici pentru dumneavoastra. Imi amintesc si acum cum v-ati zbatut pentru mine, asemeni unui parinte care lupta pentru binele propriului copil.
Mi-ati impartasit foarte multe din tainele profesiei, am "furat", la randul meu, atat cat m-am priceput si sunt constienta de faptul ca drumul meu ar fi fost altul, mult mai neinsemnat si mai sarac, daca primii pasi nu ar fi fost facuti in compania si sub ocrotirea dumneavoastra. De la lucruri ce pot parea banale precum asezarea in pagina, de la exprimare, argumentare logica si juridica si pana la respectul datorat instantei, colegilor, clientilor si nu in ultimul rand mie - pe toate le-am invatat de la dumneavoastra. Si am mai invatat ceva: am invatat sa nu fac compromisuri.
Mi-am propus de foarte multe ori sa fac astazi lucrurile in asa fel incat maine sa nu regret nimic. Si iata-ma coplesita din nou de regrete. Pentru aceste ganduri ce vi le spun prea tarziu. Pentru faptul ca nu mi-am facut timp sa vi le fi spus atunci cand inca puteati sa le auziti.
Vi le spun astazi si vi le voi spune si maine, atunci cand imi voi lua ramas bun si vi le voi spune in fiecare zi de acum inainte. Va multumesc pentru omul care am devenit si datorita dumneavoastra! Va multumesc pentru fiecare sfat, pentru fiecare dojana, pentru fiecare incurajare! Va multumesc pentru ca ati crezut in mine! Va multumesc pentru profesia frumoasa si nobila pe care n-as fi iubit-o atat daca nu ati fi fost alaturi de mine!
Drum lin printre stele, Maestre! Recunostina vesnica!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu