Despărțirile

         Nu știu dacă există despărțiri ușoare. Pe care sufletul sau mintea noastră ori și una și alta să le accepte fără să fie nevoie de explicații. Faptul că decizia îți aparține sau nu, are mai puțină importanță.

                      

         Atunci când ți se spune - teatral de elegant sau mult prea tranșant - că ar trebui să porniți pe drumuri separate, ai nevoie să înțelegi unde ai greșit. Toate explicațiile pe care ai putea să le primești - fie că a fost un cuvânt neînțeles, un gest ce nu trebuia făcut, felul diferit în care priveați cerul, tot ceea ce ați fost sau ...vă prefăceați că sunteți - nu vor putea șterge durerea, umilința (?!), neîncrederea, tot amalgamul de senzații pe care despărțirea le aduce cu ea.

       
         Dacă decizia e a ta - drumul până la ea te macină și poate lăsa urme adânci și goluri de neumplut. Ai putea alege comoditatea unei relații care nu te împlinește dar nici nu te poate surprinde, de teamă să accepți eșecul sau pentru că pur și simplu nu crezi că (mai) poți trăi altceva. Dar, la fel de bine ai putea să pleci și să speri că poate să fie și altfel. Alegând să mizezi totul pe șansa aceea infimă, poate de una la un milion de a întâlni - nu omul care să te vadă perfectă ci pe acela care, știindu-ți toate defectele, să aibă nevoie de tine, ca să poată respira, acela care să înțeleagă că s-ar putea să gândești diferit, să simți diferit, să privești diferit spre cer și chiar s-ar putea să greșești uneori, dar asta nu înseamnă decât că ești om, la fel ca el - alegând despărțirea, ai nevoie să îți explici ție fiecare îndoială și apoi să o explici și celuilalt - teatral de elegant sau mult prea tranșant. Îți va înțelege, oare, cuvintele care...se plâng, nu se vorbesc?!...

           

            În final - rămâne nevoia asta ...absurdă... de a da și de a primi explicații. Despre gânduri ascunse. Ori trăite în văzul lumii. Despre oameni pe care i-am uitat sau încercăm să o facem. Despre o șoaptă - prost înțeleasă. Despre un gest - ce nu trebuia făcut. Despre felul în care privim sau nu spre cer. Despre ziua de ieri. Despre încercări. Eșecuri. Ori zâmbete. Despre ceea ce suntem. Ori ne prefacem c-am fi. Despre locuri în care am fost. Ori nu vom ajunge vreodată. Despre întrebări nerostite. Și răspunsuri - ce n-au cum să vină. Despre noi. Orice ar însemna asta...