Mereu ne dorim altceva... Întotdeauna în contratimp cu...viața...
Copii fiind ne dorim să creștem, ne grăbim să fim mari. Să fim noi cei care iau decizii, stăpâni pe viața noastră și a altora.
Atunci când timpul pare să fi trecut prea repede - ne vrem din nou copii ori, pentru o clipă doar, adolescenți. Vrem acel moment în care am pășit pe drumul care ne-a adus unde suntem acum...să alegem, poate, altceva. Ni se face dor de locuri pe care obișnuiam să le ocolim, de parfumuri învechite, de gânduri nespuse, de oameni pe lângă care am trecut, candva, nepăsători; tânjim după ... un zâmbet de demult, o privire furată, căutăm acel gest, acea atingere, acea floare, acel cuvânt...Ni le dorim, cu mintea de acum și sufletul...rătăcit. Și ne întrebăm tot mai des: "dar dacă?!?..."
Căutăm soarele când afară plouă; avem nevoie de liniște atunci când se aude prea tare, undeva, la o fereastră, muzica; adulmecăm șoaptele atunci când singurătatea doare, și tot noi le alungăm copleșiți de ...prea multă fericire...Parcă ne-ar fi mereu teamă.Teamă de drumuri, de alegeri, de soare, de linște, de muzică, de șoapte, de singurătate, de gânduri, de gesturi, de flori, de fericire...Teamă de tot ceea ce am avut și nu am știut că este exact ceea ce ne-am dorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu