Tristeți
pe care cuvintele nu le pot spune mă vor lega mereu de anul ce tocmai s-a
sfârșit.
Mi-am
șters de pe obraz lacrimi mai vechi și mi-am făcut planuri - pe care apoi nu
le-am respectat, am născocit vise - în care am încetat să cred mai tâziu; mi-am
dorit să iubesc - dar am greșit iubind și am dezamăgit iubind și am pierdut
iubind mai mult decât am pierdut simțind sau făcând orice altceva.
Nu
am învățat să tac, nu am știut să ascult, nu am reușit să păstrez ziua de mâine
neîntinată de regrete - de cele mai multe ori târzii, mult prea târzii...
Acum
nu mai fac planuri. Ce dacă începe un nou an?!
La final - voi aduna aceleași tristeți despre care cuvintele mele știu
doar să plângă...nu să vorbească.
Vreau
doar să trăiesc fiecare zi și pentru un mâine ce s-ar putea să nu mai vină.
PS - Nu,
viața mea - nu e despre oameni sau locuri. Nu e despre cât am iubit sau nu,
despre cât am primit ori am dăruit, despre cât de fericită am fost, despre cât
am plâns. Viața mea nu e despre renunțări ori plecări, despre ambiții și
idealuri, despre boli, eșecuri, vină sau vinovați. Viața mea e despre drumuri.
Drumuri
de demult. Drumuri de departe. Drumuri uitate. Drumuri greșite. Drumuri dorite.
Drumuri alese. Neînțelese. Drumuri ferite. Drumuri ocolite. Drumuri plănuite.
Drumuri înfundate. Drumuri negăsite. Drumuri spre mine. Spre nicăieri. De
niciunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu